Grupul austriac OMV, care controlează OMV Petrom, și-ar putea schimba conducerea și strategia de afaceri în urma unei evaluări începute în primul trimestru al anului, potrivit agenției de stat austriece OeIAG, cel mai mare acționar al grupului, relatează Bloomberg.
„Piața internațională de petrol și gaze trece printr-o perioadă de schimbări majore, care pot destabiliza normele după care jucătorii s-au ghidat până acum. Să acționăm prea târziu sau deloc nu se numără printre opțiunile pe care le avem, iar compania trebuie aliniată la noile standarde rapid și în forță”, a declarat Rudolf Kemler, șeful OeIAG și președintele Consiliului de Supraveghere al OMV.
Kemler a spus că eventualele schimbări în conducerea și structura OMV vor fi discutate pe baza concluziilor raportului de evaluare.
OeIAG deține 31,5% din acțiunile OMV, în timp ce International Petroleum Investment Company, un fond de investiții din Abu Dhabi, are o participație de aproape 25%.
Cele mai recente modificări semnificative în strategia de afaceri a OMV au fost inițiate în 2010, după venirea la conducere a lui Gerhard Roiss, care a schimbat direcția grupului, axându-l pe segmentul upstream prin vânzarea de benzinării și rafinării.
De asemenea, grupul și-a redus dependența de operațiunile din Libia, Yemen și Irak, afectate de întreruperi dese în furnizarea de petrol și gaze, după ce a cumpărat anul trecut active în valoare de 2,7 miliarde de dolari în Marea Nordului.
Roiss și-a exprimat recent nemulțumirea în legătură cu performanțele diviziei de gaze naturale și energie, al cărei profit operațional a scăzut în 2013 pentru al treilea an consecutiv, la 139 de milioane de euro. Elaborarea unei noi strategii pentru această divizie ar putea dura până la un an, a spus el.
OMV intenționează să crească producția de hidrocarburi la 400.000 barili echivalent petrol pe zi până în 2016, de la nivelul de 310.000 barili echivalent petrol pe zi în prezent. Potrivit unui studiu comandat de grupul austriac și întocmit de firma de consultanță MTG, o producție zilnică de maxim 350.000 barili echivalent petrol ar fi mai realistă, relatează publicația Kurier, citată de Bloomberg.